Renumit etnograf român, despre odiseea ouălor încondeiate de Paște. „Cojile de ou aveau şi ele importanţa lor”
0Pentru Angela-Paveliuc Olariu, aşa cum chiar ea recunoaşte, etnografia a fost un adevărat refugiu, unul care a purtat-o pe culmile frumuseţilor tradiţionale. Acum, în Săptămâna Mare, ne dezvăluie odiseea ouălor încondeiate.
În vârstă de 84 de ani, Angela Paveliuc-Olariu și-a dedicat șase decenii din viața sa adunării de informații de neprețuit despre una dintre cele mai prețioase bogății ale României: tradiția.
Vorbeşte cu drag despre etnografie, pasiunea care a purtat-o peste tot prin lume și ne dezvăluie poveştile din spatele unora dintre cele mai frumoase tradiţii de Paşte ale românilor, cum ar fi migăloasa încondeiere a ouălor.
„Era o plăcere pentru mine ca etnograf să merg în casele tradiţionale româneşti în perioada Sărbătorilor Pascale. Pentru gospodine, era o grijă teribilă pentru ca interiorul casei să arate ca un pahar bine-bine spălat, aşa cum îmi spunea o bătrână. Colţurile casei erau inspectate, îmi spunea o gospodină: «Eu toate colţurile le inspectez, să nu-mi scape nimic»”, spune etnografa Angela Paveliuc-Olariu.
Potrivit acesteia, Săptămâna Patimilor are o semnificaţie cu totul deosebită pentru creştini. Etnografa Angela-Paveliuc Olariu își amintește că, începând din Lunea Mare, femeia de altădată pregătea o soluţie din șovârf, amestecau planta respectivă cu apă înainte de răsăritul soarelui şi seara târziu.
„Soluţia finală răspândea o aromă deosebită. Această aromă făcea ca în casa ţărănească, de Paşte, să existe o atmosferă deosebită, fără chimicalele de astăzi”, adaugă etnografa.
Ouăle se încondeiau numai în Joia Paştelui, cu credinţa că acestea nu se vor strica niciodată. Şi vor feri casa respectivă de rele.
Primul ou ciocnit
Adevărata odisee a ouălor are loc chiar în prima zi de Paște. Atunci, primul ou era ciocnit de stăpânul casei şi soţia acestuia, existând credinţa că acela cu care ciocneşti primul ou în ziua de Paşte este cel cu care te vei întâlni pe lumea cealaltă.
„Cojile de ou aveau şi ele importanţa lor. Erau strânse şi, dacă în prejma casei era o apă, erau aruncate în apă. Exista credinţa că ajung la «rohmani» sau «rochmani», fiind un popor de oameni foarte credincioşi care trăiau subteran, în adâncul pământului. Cojile acestea le aduceau vestea că a sosit Paştele. Se spunea că atunci când cojile ajungeau la aceşti rohmani, ouăle erau întregi, de care se bucurau aceşti oameni plăcuţi lui Dumnezeu”, explică Angela Paveliuc-Olariu.
Se încarcă comentariile...
